Actualitate

Pliante si harti gratuite pentru turisti

Oraşul Sinaia vrea să aibă o cât mai bună promovare turistică şi se pare că şi reuşeşte. Recent, au fost tipărite 3 pliante foarte importante pentru turiştii care vin în zona montană. Este vorba despre o prezentare a Centrului Cultural Carmen Sylva şi despre 2 hărţi, una a oraşului Sinaia, iar cealată cuprinde pârtiile şi traseele de schi. Administraţia locală a realizat pliantele cu ajutorul unei firmedin străinătate , iar rezultatul este pe măsură. Turiştii au acum date iportante despre staţiune şi despre obiectivele ce le pot vizita.
Dacă pliantul Centrului Cultural Carmen Sylva reprezintă o invitaţie pentru cei care vin în zonă, hărţile  vin în ajutorul turiştilor din ţară şi din străinătate. Harta oraşului Sinaia cuprinde toate străzile din staţiune, date despre obiectivele turistice, telefoane utile, dar şi date despre instalaţiile de transport pe cablu.
Harta pârtiilor de schi vă prezintă locurile amenajate, dar şi cele neamenajate, unde puteţi practica sporturile de iarnă. De asemenea, de aici aflaţi gradul de dificultate a pârtiilor, programul instalaţiilor pe cablu, dar şi tarifele.
Turistică Hărţile se pot găsi la Centrul de Informare turistică din Sinaia şi la telegondolă şi se distribuie gratuit. Hărţile au fost tipărite de puţin timp şi deja sunt foarte căutate de turişti, dar şi de schiori. Şi cei care practică schiul de mulţi ani au venit la Centrul de Informare Turistică pentru a intra în posesia hărţilor, deoarece le este de mare ajutor atunci când urcă pe munte, pentru că află tot felul de detalii importante.
httpv://www.youtube.com/watch?v=Z1cbWGpNb-U

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co