Actualitate

Ploieștiul are majorete ”de aur”

Majorete, luptătoare și câștigătoare. Așa sunt puștoaicele de la ”Ploiești Dancers”, pregătite de profesoara Luminița Miricioiu. Trupa de majorete are în componență fete cu rezultate la școală, artiste și polisportive. Unele îmbină utilul cu plăcutul practicând alt sport sau relaxându-se în fața pianului. Erika are 13 ani, este medaliată cu argint și are centura albastră, iar colegele spun că ea este cea care apără trofeele atunci când sunt câștigate.
Alexandra se destinde când ”evoluează” la pian și același lucru se întâmplă și atunci când dansează. Dacă Erika protejează performanțele, în schimb, Alexandra le cântă fetelor după fiecare succes.
Recent, fetele de la ”Ploiești Dancers” au devenit campioanele României în Campionatul Național, desfășurat la Baia-Mare. Performanța este cu atât mai mare cu cât medaliile de aur au fost obținute chiar de la prima participare! Majoretele și profesoara au sărbătorit titlul și acolo unde se ”prepară” succesele.
Pe lângă satisfacția titlului, majoretele au mai avut un motiv de bucurie. A fost ziua de naștere a unei colege, iar aceasta a fost sărbătorită.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co