Actualitate

Ploieștiul, la 30 de secunde de cel mai mare dezastru feroviar

Peste 200 de pasageri ai unui tren privat care tocmai pleca din Gara de Vest Ploiești au fost la un pas de a muri striviți și electrocutați. O pasarelă de circa 10 tone s-a prăbușit brusc la ora 7.20 peste liniile ferate, distrugând întreaga rețea de electrificare. În acel moment trenul tocmai pleca din gară, până la locul dezastrului fiind doar 30 de secunde de mers. Tehnicienii de la societatea de electrificare a CFR spun că, dacă pasarela s-ar fi prăbușit pe tren, toți călătorii s-ar fi făcut scrum. Pericolul unei alte catastrofe este iminent și în momentul de față. Conductele cu apă fierbinte, care trec pe o lungime de 15 metri deasupra liniilor ferate, pot cădea în orice moment deoarece pasarela prăbușită avea rolul de a le susține. În ce privește responsabilitatea accidentului, cei implicați susțin că nu știu exact cine ar fi trebuit să asigure reparațiile și întreținerea pasarelei. Specialiștii prezenți la fața locului spuneau că o posibilă cauză a prăbușirii este acumularea unei cantități uriașe de apă în interiorul pasarelei, care a cedat sub o asemenea greutate. Și că pasarela trebuia să aibă orificii prin care apa să se poată scurge. După mai mult de patru ore de întrerupere a circulației trenurilor, CFR a reluat traficul pe un singur fir și doar cu locomotive Diesel. Călătorii care au încercat să cumpere bilete pentru trenuri de seară spre centrul și Vestul țării au fost îndrumați spre alte mijloace de transport, ora normalizării circulației trenurilor fiind incertă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co