Turism

Poiana Brașov, asaltată de schiori

Poiana Brașov este plină, la finele fiecărei săptămâni. Stațiunea conduce, am putea spune, în topul destinațiilor alese de amatorii sporturilor de iarnă, având în vedere numărul mare de persoane care folosesc instalațiile de pe pârtii.
Potrivit Primăriei Brașov, de la deschiderea sezonului de iarnă și până în data de 29 ianuarie inclusiv, au fost 1.148.746 de treceri pe la turnicheții mijloacelor de transport pe cablu, comparativ cu iarna trecută, când la aceeași dată, au fost înregistrate un număr de 635.685 de urcări. Unul dintre motive a fost faptul că sezonul de schi în 2015 a început în 22 decembrie, iar în acest sezon, în opt decembrie, astfel că în luna decembrie 2015 au fost înregistrate 102.239 de treceri, iar în luna decembrie 2016 au fost înregistrate 400.244 de urcări. Un alt motiv a fost faptul că în sezonul 2016-2017 funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale și vremea favorabilă a făcut ca întreg domeniul schiabil să ofere condiții foarte bune pentru schiat, iar numărul turiștilor a fost în continuă creștere.
La ora actuală, toate pârtiile de pe domeniul schiabil din Poiana Brașov sunt în condiții foarte bune.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co