Actualitate

Procesiune la Sinaia

Procesiune la Sinaia. Așa cum se întâmplă de mulți ani în Perla Carpaților, sute de credincioși au participat duminică seara la procesiunea organizată cu ocazia sărbătoririi Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Bisericii cu acelaşi nume și hram din Sinaia.

De la orele 18.00 în Biserica Sf. Ilie a fost oficiată slujba de priveghere, iar de la ora 20.00 s-a plecat, în procesiune, pe traseul Bd. Republicii – Bd. Carol I – Primăria Sinaia – Parcul Dimitrie Ghica. Astfel, credincioșii au străbătut orașul cu lumânări aprinse în mâini, iar icoana Sfântului Ilie a fost purtată pe brațe. La final, oamenii au format, în centrul stațiunii, o cruce din candele aprinse.

Aşezată la marginea şoselei care leagă Bucureştiul de Braşov, Biserica “Sfântul Ilie” din Sinaia a fost ridicată între anii 1933-1939, după planurile arhitectului Paul Smărăndescu. Acest lăcaş de cult, construit în stil bizantino-românesc, din piatră cioplită, căptuşită cu cărămidă, adună foarte mulţi credincioşi în fiecare an, la această mare sărbătoare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co