Actualitate

Puștoaicele tricolore joacă la calificare

Pe lîngă naționala masculină, Ploieștiul găzduiește și naționala de fete a României under 17. Echipa antrenată de Marius Macarie și Adrian Mihăilă
va disputa, la Sala Olimpia, preliminariile Campionatului European, în perioada 4-7 ianuarie. Adversarele româncelor sunt naționalele Elveției, Suediei și Belgiei.
Antrenorul și voleibalistele tricolore au spus înaintea jocurilor oficiale că au obligația morală de a reuși calificarea. Asta pentru că anul trecut, Romănia s-a calificat la turneul final după o campanie desfășurată în același oraș și în aceași sală. Selecționerul romăn susține că beneficiază de o generație de excepție și speră ca aceste fete să-și arate valoarea și să reușescă o nouă calificare. Romănia are în componență și căteva jucătoare care au debutat la echipele de club din prima ligă deși au vărste fragede. Romănia va debuta, măine seară, împotriva selecționatei Elveției. Vineri după-amiază, Romănia va înfrunta Suedia apoi va avea o zi de pauză. Duminică, tot după-amiază, Alexia Căruțașu și coechipierele vor evolua împotriva Belgiei. În această perioadă lotul s-a pregătit în ,,Olimpia” acolo unde au jucat și două teste împotriva selecționatei Franței.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co