Social

Rechizite pentru copii defavorizați, din bani europeni

Aproximativ 365.000 de copii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, vor primi rechizite de la stat, la începerea anului școlar 2017/2018, acestea urmând să fie asigurate din fonduri europene. Este vorba despre un proiect al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, derulat prin intermediul Autorității de Management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, în valoare de 6,75 milioane euro.
“Proiectul vizează creșterea participării la cursuri a elevilor fără posibilități materiale și prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii în rândul celor mai defavorizați copii din învățământul de stat preșcolar, primar şi gimnazial. De pachetul de rechizite (inclusiv ghiozdane) vor beneficia aproximativ 365.000 de preșcolari și școlari care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară”, se arată într-un comunicat al Ministerului.
Fondurile respective vor ajunge la nivelul inspectoratelor școlare din teritoriu, care vor face achiziția de rechizite școlare și materiale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co