Actualitate

RENUMIT DOCTOR, condamnat de Tribunalul Prahova

Un renumit doctor prahovean a fost condamnat astăzi de Tribunalul Prahova. Ion Nica, medic ginecolog din Câmpina, a primit sentința de 1 an de închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, faptă săvârșită din perioada ianuarie-noiembrie 2013. Totodată, medicul a fost condamnat la 4 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de primire de foloase necuvenite. În baza legii, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, acea de 1 an de închisoare. Tribunalul Prahova a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Solutia pe scurt: În aplicarea dispoziţiilor art. 5 C.penal, constată lege penală mai favorabilă inculpatului, Codul penal 1969, Legea 78/2000 în forma anterioară datei de 01.02.2014. În baza art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p., achită pe inculpatul NICA ION, sub aspectul comiterii infracţiunilor de provocare ilegală a avortului, prev. de art. 185 alin. 1 lit. c C.penal 1969 şi fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C.penal 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal 1969, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. În baza art. 254 alin. 1 C.penal 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal 1969, art. 6 din Legea 78/2000, art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 C.penal 1969, art. 76 alin. 1 lit. c C.penal 1969, condamnă pe inculpatul Nica Ion, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, faptă din perioada ianuarie-noiembrie 2013. În baza art. 256 alin. 1 C.penal 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal 1969, art. 6 din Legea 78/2000, art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 C.penal 1969, art. 76 alin. 1 lit. e C.penal 1969, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, faptă din perioada ianuarie-noiembrie 2013. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.penal 1969, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b C.penal 1969. În baza art. 81 C.penal anterior, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 C.penal 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Ia act că persoana vătămată BĂJENARU ELENA OTILIA, domiciliată în com. Şoimari, sat Şoimari, nr. 231, jud. Prahova, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 254 alin. 3 C.penal, confiscă de la inculpat suma de 2080 lei, obiect al infracţiunii de luare de mită. În baza art. 256 alin. 2 C.penal 1969, confiscă de la inculpat suma de 650 lei, obiect al infracţiunii de primire de foloase necuvenite. Ia act că suma totală de 2730 lei faţă de care s-a dispus confiscarea, a fost depusă deja de inculpat la CEC Bank, Sucursala Prahova, potrivit chitanţei nr. 7171626/1 din 03.07.2015 şi a recipisei de consemnare nr. 1214056/1 din 03.07.2015 (filele 210, 211 vol. IV d.u.p.). În baza art. 274 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 3000 lei. Cu apel, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.04.2016.
Document: Hotarâre 147/2016 06.04.2016

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co