Sport

Reunire cu înscriere

Cea mai bine cotată echipă din fotbalul prahovean a început pregătirile. Petrolistul Boldești se antrenează pentru noul sezon și odată cu reluarea activității oficialii clubului au trimis la Federația Română de Fotbal cererea de înscriere în viitorul sezon al ligii a 3-a. Petrolistul are la dispoziție o lună și jumătate de pregătire în care este inclus și un cantonament centralizat la Seciu. Având în vedere că până la startul noului sezon mai este timp, antrenorul Marian Ilie și staff-ul său cântăresc bine campania de achiziții.

Legat de noile transferuri dar și de obiectivul viitor, antrenorii împreună cu conducerea clubului vor avea, în perioada următoare, o ședință pentru a stabili toate problemele. Deocamdată la antrenamente sunt jucătorii care au evoluat și sezonul trecut. Singurele noutăți sunt mijlocașul Crăciun cel care în campionatul trecut a evoluat pentru Metalul Reșița, în liga a doua dar și atacantul Michel Jipa, ultima oară la Astra 2. Boldeștenii sunt interesați și de câțiva juniori unde 19 necesari pentru acest nivel și care vor fi testați în perioada următoare. La acest moment nu se cunoaște structura ligii a 3-a iar gruparea prahoveană așteaptă cu interes stabilirea numărului de echipe având în vedere problemele financiare. Petrolistul Boldești va fi la al doilea an consecutive în eșalonul al treilea iar campionatul trecut l-au terminat pe locul 7.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co