Actualitate

S-a intrat la liceu și cu media 2,98

Ultima medie de intrare la Colegiul Tehnic ”Constantin Istrati” din Câmpina a fost 2,98, la specializarea industrie alimentară. La celelalte două specializări, economic și turism și alimentație, s-a intrat cu 3,45, respectiv 3,78. Legea Educației Naționale prevede că învățământul obligatoriu este de 11 ani, iar la liceu se poate intra cu orice medie. Probabil că s-ar fi intrat și cu medii mai mici, întrucât după prima repartizare computerizată la acest colegiu au rămas 30 de locuri neocupate, din cele 84 scoase la concurs.
La celelalte trei licee unde există cursuri de zi la învățământul liceal, toate locurile au fost ocupate, iar mediile au fost peste 5. De remarcat, totuși, faptul că mediile de intrare din acest an sunt mai mici decât cele de anul trecut.

Cele mai mari medii de intrare în al doilea municipiu al județului le-a avut Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”, la secția matematică-informatică. Prima medie la această instituție de învățământ a fost 9,97, iar ultima 7,96.

Al doilea liceu preferat de absolvenții de gimnaziu a fost Colegiul Forestier, unde au fost 140 de locuri, toate fiind ocupate după prima repartizare. Cea mai mare medie a fost 9,11 iar cea mai mică 5,09. La Liceul Tehnologic Energetic, 8,63 a fost cea mai mare medie, iar cea mai mică 5,51.

A doua etapă a repartizării computerizate va avea loc pe 7 septembrie. În Câmpina mai sunt cele 30 de locuri la învățământul de zi și încă 224 locuri disponibile în învățământul profesional de trei ani, pentru care repartizarea se va face în altă etapă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co