Actualitate

Sanctiuni stabilite de alesii din Busteni

Ieri, la Primăria din Buşteni a avut loc prima şedinţă a Consiliului Local din acest an. Aleşii locali au stabilit, printre altele, şi faptele care constituie contravenţii, dar şi sancţiunile în domeniul refacerii şi protecţiei mediului înconjurător. Ca o noutate, începând din acest an, accesul vehiculelor cu tracţiune animală pe teritoriul staţinii fără a fi înregistrate sau autorizate de administraţia locală va constitui contravenţie şi se vor aplica sancţiuni usturătoare. Cei care vor aplica amenzile vor fi poliţiştii şi agenţii comunitari. De asemenea, se va face şi o reinventariere a cetăţenilor care au contracte cu opetarorul de salubritate. Persoanele care şi-au construit case de vacanţă în staţiune şi nu au încheiat un contract în acest sens vor primi sancţiuni din partea reprezentanţilor Primăriei.
Tot contravenţie va constitui şi aruncarea deşeurilor menajere sau nemenajere în alte locuri în afară de cele autorizate, crearea de obstacole pe domeniul public şi deteriorarea lui, precum şi nemenţinerea curăţeniei pe trotuare. De asemenea, degradarea băncilor, coşurilor de gunoi stradale şi scrierea, desenarea sau lipirea de afişe fără drept pe pereţii clădirilor, vor fi fapte sancţionate de organele abilitate. Toate amenzile aplicate vor trebui achitate de contravenient pe loc sau în cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal. Aleşii locali din Buşteni au stabilit noile prevederi  pentru a asigura un climat de mediu sănătos în oraş.
httpv://www.youtube.com/watch?v=5piFhiV7ZVE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co