Actualitate

Șase candidați pe loc, la Școala de Poliție din Câmpina

Peste 10.000 de candidați s-au înscris la cele două școli de poliție din Câmpina și Cluj-Napoca, pentru sesiunea de admitere care va avea loc în perioada 24 august – 4 septembrie 2018.

La Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” din Câmpina, unde sunt disponibile 1.300 locuri, s-au înscris 8.249 de candidați, asta însemnând mai bine de șase candidați pe un loc.

La Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, unde sunt disponibile 300 de locuri, s-au înscris 2.114 candidați.

Înscrierile s-au efectuat la inspectoratele de poliție din județele unde domiciliază candidații. În perioada următoare, candidații vor fi evaluați din punct de vedere medical și vor susține testarea psihologică, la centrele de evaluare din țară. Vor urma probele sportive, unde este de așteptat ca numărul de candidați să scadă, având în vedere dificultatea acestora.

Din cele 1.300 de locuri scoase la concurs la Școala de Poliție din Câmpina, 1.279 sunt pentru agenți de poliție în structurile IGPR, 16 pentru Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule, iar cinci locuri sunt pentru Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Din numărul total de locuri, 30 sunt pentru candidații romi și 10 pentru alte minorități. Proba scrisă constă într-un test grilă la limba română și o limbă străină. Criteriile privind înălțimea și limita maximă de vârstă au fost abrogate, iar durata studiilor este de un an.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co