Turism

Sculptură… live!

Zece sculptori de renume mondial, peste 100 de tone de marmură și aproape o lună de spectacol interactiv de artă în formă pură. Acestea sunt numai câteva dintre motivele pentru care turiștii și localnicii vizitează sau ar trebui să viziteze Simpozionul Internațional de Sculptură care se desfășoară în această perioadă în stațiunea Bușteni. Maeștrii sculpturii în marmură își execută lucrările în două ateliere în aer liber, situate în fața Primăriei Bușteni și în curtea Castelului Cantacuzino. Prima ediție a Bușteni Internaţional Sculpture Symposium are ca element principal marmura, urmând ca în viitoarele trei sezoane să se axeze pe andezit, granit şi metal. Simpozionul aduce în fața publicului sculptori profesioniști, clasici și avangardiști, pentru care primează ideea, nu forma. Coordonatorul evenimentului spune că alegerea Bușteniului a fost inspirată. Nu a fost uitat nici marele sculptor Constantin Brâncuși, care îi inspiră pe artiști chiar și în această perioadă.

La pavilioanele în care maeștrii internaționali ai sculpturii își execută lucrările este un freamăt continuu, echipele care sprijină demersul artistic fiind prezente cu un adevărat arsenal de forțe pentru a reorienta blocurile imense de marmură sau pentru a înlocui cu promptitudine uneltele de lucru uzate. La final, cele 10 lucrări vor fi expuse și vor rămâne în diferite puncte de pe teritoriul stațiunii Bușteni pentru fi admirate de public. La prima ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură din Bușteni, care se va încheia pe 2 septembrie, sunt prezenți sculptori din Franța, Argentina, Rusia, China, Taiwan, Armenia, Israel, Egipt, Coreea de Sud și România. Evenimentul, organizat sub egida Galeriei de Artă a Castelului Cantacuzino şi a Primăriei Buşteni, face parte din proiectul Buşteni the City of Arts, care îşi propune să transforme staţiunea montană într-un oraş în care cultura să devină o importantă atracţie turistică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co