Sport

Se alearga pe bani la Hipodromul Ploiesti

Duminică se va organiza o nouă reuniune oficială de trap pe Hipodromul Ploiești. Și se va face pe bani, aici fiind incluse premii financiare pentru concurenți, dar și o taxă de intrare pentru spectatori. Este pentru prima dată, de la refacerea complexului, când Clubul Sportiv Minicipal, administratorul hipodromului, impune iubitorii curselor de trap să plătescă bilet de intrare la competiție. Reuniunea de duminică va fi deschisă de o cursă de calificare, programată la ora 10.30. Vor urma „Premiul Arena”, unde driverii se bat pentru un câștiga maxim de 600 de lei, „Premiul Atena” dotat cu aceași sumă, şi „Premiul Baikal” cu un total de 2400 de lei. Cursa-„vedetă” de duminică va avea startul după ora prânzului și este denumită „Premiul Constantin şi Elena”. Acest trofeu trebuia să se desfășoare cu ocazia sărbători, dar din cauza unor probleme cu pista, existente și acum, a fost decalată pentru acest weekend. La start se vor alinia cinci trăpaşi ce se vor întrece pentru premii totale de 4.800 lei. Locul I va primi 2.160 lei, locul al II-lea – 1.200 lei, locul al III-lea – 720 lei, locul patru – 480 lei şi locul al V-lea – 240 lei. Spectatorii care vor veni cu maşina vor plăti o taxă de parcare în valoare de 2 ron pe oră pentru fiecare autoturism.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co