Actualitate

Siguranța copiilor pe internet

Siguranța copiilor pe internet a fost tema principală abordată în cadrul unei serii de seminarii care au avut loc la Sinaia, timp de două săptămâni. Organizația Salvați Copiii și-a propus să îmbogățească nivelul de pregătire în domeniu a 141 de specialiști: consolieri școlari, asistenți social și polițiști de prevenire. Veniți din toate colțurile tării, aceștia au participat la discuții care au vizat, de exemplu, hărțuirea on- line, expunerea copiilor pe net, crearea conturilor de socializare copiilor chiar de către părinți, la vârste fragede.

În anul 2014, Organizaţia Salvaţi Copiii a lansat Studiul naţional privind utilizarea Internetului în familie. Datele colectate au relevat faptul că aproximativ 45% dintre copii afirmă că au fost afectați emoțional sau jigniți în ultimul an în spațiul virtual. Totodată, 22% afirmă că au văzut sau primit mesaje cu caracter sexual, 42% dintre aceștia spunând că li s-a trimis personal un mesaj sau o imagine cu conținut explicit. De aceea este important ca specialiștii să ducă mai departe mesajul prevenirii.

În sprijinul specialiștilor, organizația pregăteste și lansarea unei noi platforme on-line, menită să crească gradul de siguranță în rândul minorilor.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co