Actualitate

Simona joacă pentru un nou trofeu

Simona Halep, principala favorită şi liderul mondial, o va întâlni pe jucătoarea cehă Katerina Siniakova, cap de serie numărul şase şi locul 47 WTA, care a învins-o, astăzi, pe rusoaica Maria Şarapova, numărul 59 mondial. ,,Va fi un meci diferit, ea mă ştie acum puţin mai bine şi cred că va fi un meci greu. Sunt fericită, însă, că m-am calificat în finală”, a spus Siniakova despre confruntarea cu numărul 1 mondial. În vârstă de 26 de ani, Halep o va înfrunta pentru a doua oară în carieră pe Siniakova, care este cu cinci ani mai tânără decât românca. Primul meci dintre cele două a avut loc chiar la ediţia trecută a turneului de la Shenzhen şi a fost câştigat de cehoaică, în optimi. Finala va avea loc sâmbătă dimineaţă. La rândul ei, Simona Halep are în palmares un titlu cucerit la Shenzhen în 2015. Simona merge în ultimul act după o semifinală romănească. Liderul mondial a învins-o pe Irina Begu, locul 43 WTA, şi s-a calificat în finala turneului de la Shenzhen. “A fost un meci greu. Irina este o jucătoare puternică, iar în setul doi ea şi-a îmbunătăţit jocul. Eu am lovit, însă, mingea mai tare şi sunt mândră de victoria mea. Este un sentiment minunat să fiu din nou în finală. Abia aştept să joc împotriva lui Siniakova care, anul trecut, m-a învins aici”, a declarat Halep, organizatorilor, după finalul victorios.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co