Social

Sindicaliștii din penitenciare își cer drepturile

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor cere ministrului Justitiei compensarea angajatilor din penitenciare pentru munca în conditii improprii. Costurile, susțin angajații din sistem, ar fi de câteva zeci de ori mai mici decât cele presupuse de compensațiile de 5-8 Euro pentru fiecare zi de detenție anunțate, de ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru deținuții care au fost deja puși în libertate (estimativ 7.500 – 12.000 Euro/deținut la o medie de 4 ani a pedepsei executate).

“Conform celei mai recente situații statistice, furnizate de către Administrația Națională a Penitenciarelor, personalul din penitenciare acumulase 768.234 de ore suplimentare la 1.08.2017, din care 266.032 nu au putut fi recuperate. Până la sfârșitul anului probabil ca numărul total de ore suplimentare va depăși 1,4 milioane. La fel de probabil, peste 500.000 dintre acestea nu vor putea fi recuperate.
Impactul financiar fiind nesemnificativ, apreciem că măsura poate fi luată pănă la finalul acestei săptămâni. Este, în cele din urmă, un efort pentru oameni liberi care cer Statului să li se plătească munca prestată”.

Totodată, angajații din sistem ar dori plata retroactivă, începând cu iulie 2012, și menținerea ei până în 2022, când condițiile din penitenciare vor deveni proprii.

“În plus, pentru că prin lege penitenciarele au fost desemnate ca fiind improprii, cerem – ca formă de compensare pentru angajații din penitenciare – scăderea efectivă din vârsta de pensionare stabilită pentru angajații din sectorul de ordine publică, a câte 6 zile pentru fiecare 30 de zile de muncă în penitenciare”.

În medie, un angajat din penitenciare lucrează peste 23 de ani în aceste condiții improprii.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co