Sport

Situația a rămas gri

Situația salariaților de la CSM Ploiești a rămas gri. Cum de altfel s-a exprimat Adrian Dobre, primarul Ploieștiului, la întâlnirea cu protestatarii. El a spus că răspunsul autorităților privind plata banilor este mai mereu gri. Însă antrenorii, sportivii și coordonatorii de la Clubului Sportiv Municipal sunt negri de supărare, pentru că nu și-au mai primit banii de trei luni. Astăzi s-au întâlnit la Primărie și au mers la Direcția Economică pentru a afla de ce s-a ajuns aici. Cea care a decis blocarea salariilor este șefa Direcției, Mihaela Crăciunoiu, venită în fața oamenilor după primarul Dobre.

Cei de la CSM nu înțeleg de ce au fost forțați să facă PFA-uri iar acum acestea nu sunt legale. Oamenii le-au spus conducătorilor din Primărie că sunt și alte cluburi sportive din țară care au adoptat acest sistem și totul este în regulă. În final, primarul orașului le-a spus tuturor că se va face o nouă adresă către ANAF, urmând ca instituția să le precizeze clar modul legal de plată al salariior. CSM Ploiești funcționează de 8 ani, iar acum riscă să piardă sportivi de valoare și, mai mult, clubul să se desființeze.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co