Invatamant

Situație înscrieri clasa pregătitoare

Peste 80.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost depuse în prima săptămână. Dintre acestea 85,6% vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2016, iar 14,4% copiii cu vârsta de 6 ani împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2016.

Parinții s-au grăbit să-și înscrie copiii la scoală. Cele mai multe cereri, aproximativ 22.000, au fost depuse în prima zi. Termenul limită pentru prima etapă de înscrieri este vineri, 18 martie, ora 18:00. Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 08:00 – 18:00 (luni-vineri), respectiv 09:00 – 13.00 (sâmbătă).

În intervalul 25 – 26 martie vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene sau al municipiului Bucureşti, informaţii privind candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă. Urmează apoi cea de-a doua etapă de înscriere care se va desfăsura în perioada 30 martie – 8 aprilie, iar pe 15 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 19 – 22 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co