Actualitate

Spectacol de gală la Palatul Cantacuzino

Timp de două zile, Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost gazda unui eveniment extraordinar. Patru artişti care evoluează în cadrul celui mai cunoscut teatru din Moscova – Balşoi- au susţinut spectacolul “Classic Nights”.

Melomanii au putut urmări interpretarea mezzosopranei Margarita Mamsirova, a sopranelor Elena Zelenskaya şi Lolita Semenina şi a tenorului Roman Muravitsky – artişti de renume mondial.

Organizatorii evenimentului spun că este pentru prima dată când vedetele Teatrului Mare din Moscova se reunesc pe aceeaşi scenă în România, fiind încântați de arhitectura și acustica specială a castelului. Aceștia au fost acompaniaţi de pianistul Valery Gerasimov, de asemenea angajat al Teatrului Balşoi, şi de pianista Ilinca Dumitrescu – două nume de rezonanţă în lumea muzicală.

Deschiderea acestei stagiuni muzicale are ca scop creşterea vizibilităţii nu numai a castelului, dar şi a Văii Prahovei în lumea culturală naţională şi internaţională. Castelul Cantacuzino este considerat un important reper turistic în zonă, anual atrăgând peste 60.000 de vizitatori.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co