Sport

Test european

CSM Ploiești va avea parte de un test european. Echipa ploieșteană vrea să joace în cupele europene, sezonul viitor, și poate lua notițe de la o echipă calificată în semifinalele Cupei EHF. Spre sfârșitul săptămânii, vineri după-amiaza, CSM Ploiești și-a programat un amical la Corona Brașov. Ploieștiul și Brașovul și-au împărțit victoriile în Liga Națională, dar acum se testează profitând de pauza din campionat.

Cele două echipe și-au dat întâlnire după ce oficialii Dunării Brăila, echipă cu care era stabilită o „dublă” la Ploiești, pentru vineri şi sâmbătă, au anunțat că, din cauza problemelor cu care se confruntă, nu mai vin pentru cele două jocuri.

Principalul Neven Hrupec își programase trei teste, însă a rămas cu două, iar unul s-a jucat deja ieri. CSM Ploiești a terminat la egalitate, 31-31, amicalul desfășurat, la Sala Olimpia, cu Rapid Usi Metrou București. Rezultatul nu l-a interesat pe antrenorul CSM-ului, care a pus în practică mai multe scheme dar și diverse formule de joc. Hrupec a folosit toate jucătoarele disponibile împotriva rapidistelor, iar interul Marina Dmitrovic a avut cea mai mare poftă de gol, având 10 reușite.

Din cauze medicale, au absentat Oana Ionescu și Ivana Bozovic, iar Ionela Dinu și Nicoleta Tudor au privit meciul de pe margine. Prima a reluat antrenamentele ușoare după operația din toamnă, iar cea de-a doua a început recuperarea după intervenția chirurgicală suferită, recent, la menisc.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co