Actualitate

Toate forțele de intervenție, în căutarea americanului dispărut în Bușteni

Aproape tot efectivul de intervenție al Jandarmeriei, ISU și al Salvamontului Prahova a fost mobilizat, astăzi, pentru găsirea cetățeanului american căzut cu parapanta în Bușteni. Dimineață, în jurul orelor 09:00, un cetățean englez a sesizat la 112 faptul că trei persoane, doi americani și un neozeelandez, s-au lansat în zbor cu parapanta de la Crucea Caraiman către Bușteni-Pârtia Kalinderu.
Unul dintre americani, în vârstă de 40 de ani, din cauza curenților de aer, nu a ajuns la destinație, absența acestuia fiind sesizată de cei doi care au aterizat la Bușteni, cel dispărut lansându-se ultimul.
Căutările au fost extrem de dificile din cauza vegetației din zona montană. Dat fiind faptul că unul dintre parapantiștii care au reușit să aterizeze a avut o cameră video atașată pe cască, salvatorii au urmărit traseul filmat, astfel căutările americanului dispărut s-au concentrat pe zonele dintre Crucea Caraiman şi Valea Mortului și Crucea Caraiman şi Albişoarele Văii Albe.
Peste 150 de pompieri, jandarmi și salvamontiști au plecat în căutarea cetățeanului american în echipe separate, pentru a acoperi o suprafață cât mai mare. Abia la ora 16, după șapte ore de căutări, americanul a fost localizat din elicopter în dreapta Crucii Caraiman, înfășurat în parapantă. Corpul acestuia fiind chiar pe stânci, a fost adus un elicopter cu troliu pentru a-l ridica de acolo.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co