Actualitate

Trei variante pentru Petrolul

Domnești, Giulești, Ștefănești. Sunt cele trei variante pentru Petrolul în privința locului de disputare al primului meci oficial din acest an. Gruparea petrolistă va debuta la Viitorul Domnești însă ilfovenii au probleme cu omologarea terenului. În aceste condiții există variantele Giulești și Ștefănești. Acestea au fost spuse de Mugur Bolohan la amicalul Petrolul- Progresul Spartac, fostul rapidist fiind parte din staff-ul echipei de liga a 4-a. Fotbaliștii Petrolului spun că oriunde ar juca important este ca gazonul să fie bun. Pe o vreme căinească a venit ceva lume și la amicalul Petrolului. Oamenii s-au încălzit cu golurile favoriților. S-a terminat 6 la 0 pentru galben-albaștri pe un teren foarte greu. Prima parte a însemnat un autogol al oaspeților dar și o ciondăneală între jucători. După pauză, principalul Ciobanu a schimbat echipa și au ma înscris Antoche, un nou autogol, Păun, Nini Popescu și Ciocălteu. La meci au asistat fostul jucător petrolist, Daniel Chiriță, dar și doctorul Astrei, Mircea Miu, care a stat de vorbă cu jucătorii înainte de meci. Petrolul va da, sâmbăta, ultimul test din pregătiri, în deplasare, la Aninoasa.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co