Actualitate

Trenurile Soarelui duc la mare

De astăzi și până la 13 septembrie, cu trenurile Litoral vom putea călători de la București spre mare în numai 2 ore, fără opriri intermediare. Ele fac parte din programul estival de transport Trenurile Soarelui, care asigură legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării. Elevii și studenții care pleacă la mare din Capitală au la dispoziție și trenul Tineretului, la care biletul este de numai 19 lei.

Sunt 40 de Trenuri ale Soarelui, care vor conecta regiunile ţării cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii. Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare şi prize, iar Trenurile Litoral, de viteză sporită Bucureşti – Constanţa şi retur, au în compunere şi vagon bar. Pe aceeași direcție, trenurile IR 1585 şi IR 1586 dispun de Wi-Fi gratuit. Cei care au ales să plece astăzi spre Constanța au găsit pe locurile lor epistole caligrafiate din partea administrației CFR.

Pentru turiștii care pleaca din Brașov, legătura cu destinația Constanța și retur va fi asigurată cu trei trenuri directe, iar pentru cei din Sighetu Marmaţiei legătura cu litoralul se va realiza direct prin grupa de vagoane de la trenul Satu Mare-Mangalia. Cu Trenurile Soarelui, călătorii au opțiunea unor bilete reduse pentru achiziționare dus-intors, pentru cumpărarea de la case în avans cu 21 de zile și pentru achiziționarea online.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co