Actualitate

Tricolorul știe traseul

Tricolorul LMV Ploiești își cunoaște traseul în viitorul sezon.
Campioana și deținătoarea Cupei României va începe noul campionat în deplasare, la Piatra-Neamț, urmând să joace a doua etapă, pe teren propriu, cu Unirea Dej. Gruparea ploieșteană va juca meciurile-vedetă în deplasare, atât cu vicecampioana Arcada Galați cât și cu Steaua și Craiova. Jocurile tari care se vor disputa la Ploiești, în prima parte a campionatului, vor fi cu CSM București și Volei Municipal Zalău.
Sistemul de desfășurare a campionatului a rămas neschimbat față de sezonul anterior, cele 12 echipe înscrise în competiție urmând să se confrunte, mai întâi, în prima fază, tur-retur, în 11 runde. Apoi, primele șase clasate vor continua cursa pentru medalii, în faza a doua, într-un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, în vreme ce ultimele șase clasate se vor lupta, după același format, pentru a evita retrogradarea.
Din cauza problemelor financiare, este posibil ca numărul echipelor participante să se reducă așa cum s-a întâmplat și în campionatul precedent. Dacă majoritatea echipelor transferă de zor, în schimb, clubul ploieștean încă nu are stabilit nici măcar staff-ul tehnic, după ce principalul Sergiu Stancu a plecat în Grecia.
Divizia A1 este programată să înceapă aproape de jumătatea lunii octombrie 2018. Anul trecut, sezonul a fost deschis de disputarea Supercupei României, jucată între campioană și câștigătoarea Cupei. Dar această situație nu mai este posibilă în octombrie, deoarece formația ploieșteană a câștigat ambele trofee astfel că va primi și Supercupa, fiind posesoarea a trei trofee într-un singur an competițional.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co