Sport

Viața merge înainte

Pe la alte cluburi și pe la casele lor. Așa sunt fostele handbaliste ale Ploieștiului, obligate să-și găsescă alte echipe. Astăzi, fetele trebuiau să joace la Roman, în etapa a doua a Ligii Naționale. Însă CSM Ploiești a anunțat Federația Română de Handbal că nu se mai poate prezenta în campionat, deoarece a rămas fără jucătoare. Ultimele șapte și-au dovedit încă o dată caracterul și au calificat echipa în turul 2 preliminar al EHF. Dar având în vedere situația existentă, formația ploieșteană nu va mai putea întâlni campioana Cehiei în faza următoare.
Fostele handbaliste ale Ploieștiului au susținut un concert de adio în fața propriilor suporteri. Chiar așa au denumit fetele întâlnirea cu feroezele de la Neistin. S-a terminat 31-26, fiind o victorie plină de emoții și lacrimi. S-a lăsat cu plânsete din partea handbalistelor mai emotive. Dumitru, Chiricuță, Balaban, Dinu, Mitrescu, Shutska și Gheorghe sunt cele care au ținut la blazon. Împreună cu principalul Neven Hrupec, secundul Daniel Gheorghe și maseurul Răzvan Constantin. De altfel, antrenorul croat este cel care le-a motivat pe fete să se prezinte la meci și să-l câștige. În schimb, Dmitrovic, Bozovic și Tatalovic au preferat să vadă jocul din tribune, împreună cu Maja Mehmedovic, prietena lor, de la CSM București.
A fost reprezentația de adio a unei echipe care a rămas fără jucătoare. În semn de recunoștință, la începutul partidei, fetele au primit câte un buchet de flori, iar la final și ele le-au oferit spectatorilor tricouri personalizate dar și pe cele oficiale de joc.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co