Actualitate

”Vino cu energie, să facem galerie!”

”Intră și tu în echipa de suporteri Tricolorul!” Este indemnul conducerii clubului Tricolorul LMV Ploiești pentru toți cei care vor să devină suporteri oficiali ai echipei. ”Vino să-i susținem pe jucători în meciul cu C.S.A. Steaua București, care va avea loc luni, 12 martie, la Sala Regimentul de Garda “Mihai Viteazu”, de la ora 20.00”. Este chemarea oficialilor ploieșteni pentru toți cei care vor să facă galeriei echipei într-un meci extrem de important pentru lupta la titlu în voleiul masculin și nu numai. Clubul pune la dispoziție transportul, intrarea la meci și tricouri de suporter, iar oamenii trebuie să vină cu energie, ca să facă galerie! Tricolorul anunță că deplasarea se va realiza cu un autocar de 45 de persoane, în limita locurilor disponibile. Plecarea se va face, luni, de la sala Olimpia, din Ploiești, cu două ore înaintea startului partidei. Pe teren va fi lupta mare deoarece Steaua și Tricolorul sunt despărțite de patru puncte în clasamentul play-off-ului. Olteanu și coechipierii sunt obligați să câștige în fața Stelei, indiferent că vor lua toate punctele sau doar două. Galben-albaștrii trebuie să se impună astfel încât la meciul retur, de la Ploiești, diferența să fie cât mai mică iar ei să reușească rocada în clasament.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co