„Alertă” la telescaun
Exerciţiu spectaculos de salvare din telescaun, efectuat de jandarmii montani de la centrul de pregătire din Sinaia. Operaţiunea salvatorilor a presupus coborârea în siguranţă a unor turişti rămaşi blocaţi pe instalaţie, la mai bine de 8 metri înălţime. Scenariul a constat în salvarea pe coardă a patru pasageri. Concret, un salvator s-a urcat în cer mai scurt timp pe cablul instalaţiei şi a coborât rând pe rând pasagerii. Exerciţiul s-a încheiat cu brio, iar el va fi introdus şi în lecţiile practice ale cursanţilor care se vor pregăti pe viitor la Sinaia. Lucrul în echipă, atenţia şi buna pregătire a instructorilor, sunt doar o parte din condiţiile pe care trebuie să le aibă un salvator, atunci când se află într-o astfel de acţiune. Scopul acţiunii a fost acela de a demonstra oamenilor că intervenţia la o instalaţie de transport pe cablu este promptă, asta în cazul în care se întâmplă ceva neprevăzut. Jandarmii centrului montan din Sinaia au amenajat un poligon special, destinat efectuării exerciţiilor în telescaun. Instructorii se antrenează continuu, deoarece pentru un jandarm montan cel mai important lucru este să fie pregătit pentru orice situaţie şi să salveze vieţi omeneşti. Astfel, turiştii pot sta liniştiţi, deoarece în cazul apariţiei unei probleme tehnice la instalaţii, jandarmii vor acţiona prompt şi îi vor coborî în siguranţă şi în timp util.