Actualitate

„Domana munţilor”

Incredibil, dar adevărat! O femeie trăieşte în vârful Bucegilor, departe de agitaţia din oraş, de aproape 15 ani. „Doamna munţilor”, aşa cum este ştiută de localnici şi turişti, a ales să se despartă de civilizaţie şi să ducă o viaţă liniştită în natură. Decizia Ginei Chiţănescu  de a rămâne în munţi nu are la bază vre-un resentiment faţă de oameni. Adoră ca lumea să treacă pragul cabanei în care locuieşte, însă îi displac aglomeraţia şi poluarea. De când a descoperit muntele, stâncile şi peisajele mirifice, a luat decizia să lase tot în urmă şi să înceapă o viaţă nouă. Nu-i pare rău de pasul făcut şi spune că pentru nimic în lume nu ar mai coborî în oraş. Cei mai buni prieteni ai Ginei sunt Sfinxul, Babele şi cei trei câini care îi stau alături de ani buni. Gina şi soţul ei, Ginel, au lucrat pe munte ca meteorologi în Bucegi. După ce a renunţat la serviciu, femeia a decis să locuiască tot la altitudine. Doar Ginel merge în oraş din când în când, pentru a cumpăra strictul necesar. „Doamna munţilor” simte lipsa prietenilor, mai ales iarna când foarte puţini urcă pe platou. La Gina şi Ginel, uşa mereu este deschisă şi oricine ajunge în zonă, este bine venit să poposescă. Persoanele care îi cunosc povestea o apreciază pentru decizia luată în urmă cu 15 ani, iar cei care abia îi trec pragul rămân impresionaţi de felul în care îşi duce viaţa. Gina Chiţănescu este vestită în Bucegi. O cunosc turiştii, dar şi autorităţile care au despre ea numai cuvinte de laudă. Chiar îi ajută pe salvamontişti, mai ales iarna, pe furtună şi ger năpraznic, să-i găsească pe cei rătăciţi în munţi. „Doamna munţilor” nu mai vrea să facă schimbări radicale în viaţa ei. Este fericită şi mulţumită că a reuşit să ia cea mai bună decizie în urmă cu 15 ani…aceea de a rămâne în locul unde nu există răutate, invidie, stres şi agitaţie: pe munte.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co