Imobiliare Valea Prahovei
Politica

„Turismul electoral” va fi filmat!

În timp ce războiul electoral între partidele politice este în floare, ajungându-se la tot felul de tertipuri, unele colorate, altele urât mirositoare, cei care se ocupă de logistica privind alegerile prezidenţiale de pe 22 noiembrie îşi văd liniştiţi de treabă. La Câmpina, conform celor declarate de secretarul Paul Moldoveanu, lucrurile stau foarte bine. Experienţă, slavă Domnului, există, având în vedere numărul mare de alegeri din ultimii ani. Cei care se vor prezenta la vot trebuie să ştie că delimitarea secţiilor este aceeaşi la ultimele alegeri. Singura noutate la aceste alegeri o reprezintă secţia specială, care va funcţiona în Sala Mică a Casei Tineretului. De ce este specială? Pentru că toate persoanele care sunt în tranzit şi care vor să voteze la Câmpina vor fi ca la Big Brother. Pe lângă faptul că vor fi filmaţi, alegătorii vor da o dublă declaraţie: una în care vor spune că nu au votat până la acea oră iar prin cea de-a doua se vor angaja să nu treacă şi prin alte secţii de votare. Din punctul de vedere al celor care se ocupă de organizarea alegerilor prezidenţiale, lucrurile ar trebui să se desfăşoare fără probleme în cele 24 de secţii de votare. Aşa ar trebui, cel puţin teoretic!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co