Actualitate

10% bonificație pentru ploieștenii care achită integral taxele și impozitele până la 30 iunie

Ploieștenii care își achită, integral, taxele și impozitele locale până la data de 30 iunie 2020 vor beneficia de bonificație de 10%.

Termenul limită până la care contribuabilii persoane fizice aveau posibilitatea de achitarea a taxelor și impozitelor locale cu bonificație de 10%, respectiv 31 martie, a fost decalat ca urmare a pandemiei Covid-19, imediat după instaurarea stării de urgență.

Astfel, bonificația de 10% se acordă pentru plata integrală a taxelor și impozitelor locale, respectiv 10% pentru impozitul pe clădire, 10% în cazul impozitului pe teren și 10% în cazul impozitului pe mijloacele de transport.

Tot în Ploiești, pandemia a redus impozitele.

Taxă de teren este de doar 0,58 lei/mp/zi pentru terasele de vară.

Aleșii locali au aprobat ca din această lună taxa să fie diminuată cu 50%.

Noua taxa stabilită pentru terasele de vară nu este însă singura reglementare aprobată prin hotărâre de Consiliu Local Ploiești în favoarea celor care desfășoară astfel de activități.

Separat, aleșii locali au aprobat tot la finele lunii mai ca „începând cu data de 10.07.2020, se prelungește cu o perioadă de 5 ani termenul de valabilitate al procedurii privind organizarea și funcționarea teraselor de vară cu profil de alimentație publică amenajate în municipiul Ploiești”.

Asta înseamnă că pentru închirierea terenurilor nu va mai fi nevoie de licitație. Cel puțin cinci ani de acum încolo.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co