9 Mai, Ziua Europei, a fost sărbătorită si la Grupul Şcolar Industrial de Petrol Câmpina, printr-o prezentare a ceea ce înseamnă importanţa integrării României în UE şi a întregului sistem de funcţionare...
Înainte ca vremea rea să se dezlănţuie în masivul Bucegi, turiştii care au luat calea muntelui la început de weekend au urcat la altitudine pentru a se bucura de priveliştea deosebită. Ca...
Descoperire lugubră în această dimineaţă, în podul Secţiei de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Sub acoperiş, pe o latura unde se putea ajunge şi pe scara de incendiu, a...
Sâmbătă seară, printre picături de ploaie, s-a desfăşurat un meci frumos, între Unirea Câmpina şi Avântul Măneciu, pe stadionul Rafinăriei. O echipă bună, cea a oaspeţilor, a deschis scorul în minutul 43....
Trei autoturisme au ajuns într-o râpă din zona Posada, sâmbătă, în momente din zi diferite, după ce conducătorii auto au pierdut controlul volanului. Locul părea blestemat şi, în primă instanţă, a fost...
Ziua de 9 mai – Ziua Europei, a Independentei şi a sfârşitului celui de-al II-lea război mondial- a fost sărbătorită astăzi într-o manieră modestă. Fără mult fast, însoţiţi de forţe militare şi...
Veşti bune pentru ploieştenii care locuiesc în cartierul Mihai Bravu, pe strada Mircea Cel Bătrân. Primăria municipiului Ploieşti a alocat bani pentru repararea drumului, lucrări care ar trebui începute chiar săptămâna acesta,...
Ziua victoriei coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial a fost punctată printr-o ceremonie militară şi religioasă şi la Monumentul Eroului Sovietic din Ploieşti. La eveniment a participat excelenţa sa...
“Gibonul” conduce “haita lupilor”. Florentin Dumitru este eroul Petrolului după eurogolul reuşit împotriva Vointei Sibiu. “Micul Beckham” a înscris pentru prima dată,oficial, în acest an. Faza unicului gol i-a trezit amintiri şi...
Chimia Brazi n-a reuşit desprinderea în clasamentul seriei a 3-a. Linga Combinat , Chimia a scos doar un egal cu Chindia Târgovişte. Oaspeţii au marcat primii prin fostul jucător de liga întâi...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co