Cea de-a cincea ediție a celui mai complex festival pentru copii din România, Steaua Carpaților, a debutat la Centrul Cultural Reduta din Brașov. Pe lângă clasicele probe de interpretare pop, concursul include...
O mare parte din creditul de 8.000.000 de lei contractat de Primăria Câmpina pentru acest an va fi direcţionat către construirea unui bloc de necesitate. Acesta va fi ridicat în zona celor...
Credința în divinitate, practicile morale asociate religiei și valorile spirituale, despre care elevii învățau la orele de religie, s-au transformat într-o opțiune. Aceasta aparține elevilor majori sau părinților celor minori. Cei care...
Graba strică treaba! Mai ales atunci când conducătorii auto nu respectă semnalizarea rutieră și circulă pe culoarea roșie a semaforului. O acțiune a polițiștilor de la Circulație desfășurată la o trecere de...
Vizitatorii Târgului Mierii de la Câmpina au putut participa, anul acesta, la nu mai puțin de nouă concursuri pregătite de organizatori. De această dată, însă, regulamentul întrecerii destinată celor mai mari mâncători...
Seria spectacolelor din Stagiunea Muzicală 2015 continuă la Bușteni în acest weekend. Sâmbătă seară, melomanii sunt așteptați la Centrul Cultural “Aurel Stroe”, pentru a asista la un recital cameral susținut de Mioara...
O nouă ocazie pentru iubitorii muzicii clasice să asiste la un spectacol de mare ținută, în sala de bal a Castelului Cantacuzino din Bușteni. Cea de-a patra ediție “Prahova Classic Nights” va...
“Ce mai faceţi? Avem energie?” Aşa ne întâmpină instructorul de Tae BO la prima oră a dimineţii, apoi dă drumul la muzica antrenantă. Cursanții vin cu determinare, sunt seduşi de adrenalină şi...
Petrolul începe returul campionatului 2014-2015 de pe poziția a doua. Comisia de Recurs din cadrul LPF a menținut penalizarea de 24 de puncte a celor de la CFR Cluj dictată de Comisia...
Meciul și succesul este varianta pe care merge antrenorul Petrolului în acest retur de campionat. De aceea, spune Rednic, este foarte important ca echipa să înceapă bine, printr-o victorie cu FC Brașov....
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co