Sala de spectacole a Centrului Cultural “Aurel Stroe”, din stațiunea Bușteni, a fost din nou plină cu ocazia spectacolului de gală care a încheiat cea de-a 4-a ediție a Colocviului Național „Coregrafia...
Mutare pe scena politică prahoveană. Emanoil Savin și-a anunțat, astăzi, plecarea din Partidul Național Liberal și trecerea la Partidul Social Democrat. Nu a făcut acest lucru singur, ci alături de peste 1800...
Tersinio Gane vrea să salveze ce se mai poate la Petrolul. Conducerea i-a transmis că ar fi ideal să evite retrogradarea însă și baremul de 15 puncte ar fi binevenit. Lui Gane...
Localnicii din Băcoi au ieșit, duminică, la prânz în stradă. Asociația Eco Natura Comunității Băicoi a organizat o acțiune de protest la care au participat peste două sute de persoane. Oamenii sunt...
Suferința continuă pentru baschetbaliștii de la CSM Ploiești. Ei au îndurat a doua înfrângere consecutivă în faza semifinală a Ligii I. După ce, în urmă cu o săptămână, au cedat la Baia...
Au alergat pentru sanatate. Pe stadionul „Aurora” din oraşul Băicoi, a avut loc, duminică, o competiţie de cros. Au participat copii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, intrecerea desfăşurandu-se pe...
Polițiștii brașoveni au un mesaj: Viața are prioritate! Tocmai de aceea, agenții de la Circulație au organizat, la finele săptămânii trecute, o acțiune prin care au transmis acest mesaj șoferilor și pietonilor....
Accident mortal, ieri seară în Prahova! Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Măgurele, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a produs pe DN1,...
Liberalii l-au sărbătorit, vineri seară, pe președintele de onoare al Partidului. Mircea Ionescu Quintus a împlinit 99 de ani și a venit la Sala Sporturilor Olimpia, unde a avut loc și lansarea...
„I`m up not down”! Acesta a fost mesajul organizatorilor spectacolului dedicat persoanelor cu sindrom Down din Câmpina, care a avut loc sâmbătă, la Casa de Cultură „Geo Bogza”. Intrarea a fost pe...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co