“Este grupa cea mai dificilă, pentru că toate cele patru echipe sunt de nivel valoric apropiat şi au şansa lor”. Este declarația lui Silviu Stănescu, antrenorul handbaliștilor de la CSM Ploiești, după...
Profesionist, demn și corect. Cam acestea sunt calitățile cerute de suporterii Petrolului pentru un președinte în fruntea clubului. Numărul unu executiv, Cristi Vlad, și-a dat demisia iar clubul caută un nou oficial...
Conducerea SC Transport Călători Expres Ploiești a anunțat reintroducerea unor trasee de luni, 6 mai, cu ocazia începerii cursurilor școlare. Astfel, traseul 444b, care face legătura între Rafinorilor și Rudului, înființat pentru...
Povestea străzii Vaslui, din Ploiești, aflată între străzile Ion Neculce și Malu Roșu, a devenit, de ieri, un exemplu al incompetenței și al risipei banilor contribuabililor din oraș. În timp ce așteptau...
Cisterna cu apa potabilă sfințită de preoții Catedralei “Sf. Ioan Botezătorul” a fost luată astăzi cu asalt de ploieștenii veniți să ia aghiasmă de Izvorul Tămăduirii. Unii dintre ei au spus că...
Peste 30 de automobile de epocă s-au aliniat în această dimineață în zona Palatului Culturii din Ploiești pentru a lua startul în prima etapă a Campionatului de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co