Actualitate

Arena ,,Ilie Oană” este în top

Arena ,,Ilie Oană” este în top zece confruntări ale naţionalei de tineret. Conform unei statistici a Federaţiei Române de Fotbal, stadionul Petrolului se află pe locul secund ca asistenţă, după România-Țara Galilor, disputat pe arena CFR-ului. Partida România-Liechtenstein, la nivel ,,sub 21 de ani”, a strâns în tribunele arenei petroliste peste 12.000 de spectatori. România s-a impus cu 4-0 prin golurile marcate de George Puşcaş, de două ori, Ianis Hagi şi Adi Petre. Succesul tricolorilor din 2018 a însemnat calificarea matematică la Campionatul European din Italia, acolo unde fotbaliştii români au ajuns până în semifinale. Datorită calităţii arenei, stadionul din Ploieşti a intrat în circuitul echipelor naţionale din 2016. De atunci, în fiecare an, ambele reprezentative au evoluat pe gazonul ploieștean. Oficialii FRF au mai calculat faptul că în ultimul deceniu echipele naţionale de seniori şi tineret au avut cea mai mare medie de fani la meciurile oficiale disputate pe teren propriu, din ultimii 30 de ani. Ei au realizat aceste statistici cu ajutorul informațiile oficiale UEFA din fiecare raport de joc. România și România U21 au disputat 145 de partide oficiale în propriul fief în intervalul 1990-2019. Cumulat, au fost peste 800.000 de suporteri care au susținut tricolorii pe stadioanele ţării. Cele două reprezentative au jucat pe 32 de stadioane din țară și în 23 de localități ale României.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co