Avertizare meteo pentru Prahova: temperaturi de doar câteva grade și ploi puternice
![](https://www.vptv.ro/wp-content/litespeed/avatar/01ec635362b8aa7571eb1ecaf0378736.jpg?ver=1736962822)
Schimbare radicală a vremii în Prahova. La Ploiești temperatura va coborî până la 5 grade.
Meteorologii au emis o avertizare meteo valabilă în Prahova, de marți de la ora 15.00 până joi, la ora 20.00.
Fenomenele vizate sunt: răcire accentuată, intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și precipitații mixte la munte.
La Ploiești vremea se va răci considerabil în următoarele zile, maxima fiind de 15 grade, iar minima de numai 5 grade. Până vineri va ploua în fiecare zi, iar vremea va fi în general închisă.
În restul județului vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de peste 45…55 km/h.
La munte rafalele vor depăși 60…70 km/h și se vor semnala precipitații mixte.
Local și temporar va ploua moderat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Vor fi și averse ce pot avea caracter torențial, descărcări electrice și izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și punctiform 30 l/mp.