Actualitate

Bac 2020: 155.000 de absolvenţi de liceu au susținut proba la Limba Română

Cu măști de protecție și emoții mari s-au prezentat, luni, peste 155 de mii de absolvenţi de liceu la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat din acest an, cea la Limba și Literatura Română.

Cum pandemia de Covid-19 nu a trecut, măsurile luate în școli au fost, ca și la Evaluarea Națională, speciale. Elevii au avut de trecut, mai întâi, proba termometrului, iar, cel puțin în Capitală, nu a fost raportat niciun absolvent care să fi avut o temperatură de peste 37,3 grade, din cei aproximativ 17.000 care s-au prezentat la examen, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Absolvenţii au avut la dispoziție dezinfectant pentru mâini, iar locurile în bănci au fost stabilite la o distanță de 2 metri unul faţă de celălalt.

Indiferent de filiera urmată în cei 4 ani de liceu, subiectul, considerat cel mai dificil, viza comedia „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale, care i-a luat oarecum prin suprindere pe absolvenți. Cei de la de la profilul real/ vocațional/ tehnologic au avut așadar de prezentat particularitățile comediei, în minim 400 de cuvinte, iar

cei de la profilul uman au avut de caracterizat un personal.

La subietul I, tinerii au primit un text la prima vedere din „Amintiri despre G. Călinescu”, de Mircea Bandu, iar pe baza acestuia au avut de rezolvat cinci cerințe.

La partea a II-a a primului subiect, liceenii trebuiau să redacteze un eseu de 150 de cuvinte în care să argumenteze cum contribuie mass-media la crearea imaginii publice a unei persoane.

La subiectul al II-lea, cerința solicita examinaților să prezinte perspectiva narativă dintr-un fragment „Arhanghelii”, de Ion Agărbiceanu.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co