Brașovul, sub ape

Vremea caniculară a dat mari bătăi de cap până și locuitorilor din zonele montane. Brașovenii au avut de luptat, mai întâi cu căldura, apoi cu ploile torențiale care s-au abătut asupra municipiului. Sistemul de canalizare stradală nu a făcut față cantității mari de apă căzută și s-a ajuns repede la inundații în câteva cartiere.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a primit solicitări pentru evacuarea persoanelor rămase în autoturisme și scoaterea apei din subsolurile unor locuințe inundate din zonele Bartolomeu, Stadionul Municipal, Noua, și str. Avram Iancu. Nu mai puțin de 8 echipaje au fost folosite pentru intervenții, dar până ca lucrurile să revină la normal brașovenii au filmat potopul și au postat clipurile video pe rețelele de socializare. Din fericire, ploaia căzută și inundațiile pe care le-a generat nu au pus în pericol vieți omenești.