Actualitate

Cartier de lux al Primăriei Ploiești: Fără asfalt, iluminat public și salubritate

Așa arată cartierul de lux al Primăriei Ploiești.

Aproximativ 50 de ploieșteni locuiesc în cartierul din apropierea Spitalului Județean de Urgență, în condiții la fel de proaste precum cei din cartierele mărginașe, precum Mimiu sau Mitică Apostol.

Străzi neasfaltate, pline de gropi, fără iluminat public și fără servicii de salubritate.

Așa s-ar putea descrie pe scurt cartierul prezentat inițial drept unul dintre cele mai frumoase noi cartiere din Ploiești.

Ulterior, cartierul a fost preluat de Primăria Ploiești care se pare că i-a uitat pe locuitori.

Cu speranțe mari și convingerea că vor găsi în noul cartier toate condițiile necesare pentru a trăi civilizat, cei care s-au mutat deja aici spun că nu se așteptau să aibă condiții atât de proaste.

Mai mult decât atât, vegetația crește pe unde apucă, nici coșuri de gunoi nu există, iar de operațiuni de deratizare sau dezinsecție nici nu se pune problema, spun cei care s-au mutat în cartierul primăriei pentru condiții mai bune.

Se găsesc aici, în cartier, zeci de unități locative, evaluate la momentul tranzacției votată de consilierii locali în ședința din 28 noiembrie 2012 la valoarea de aproape 1,5 milioane de euro, fără TVA.

În prezent, Primăria Ploiești nu a terminat casele din cartierul de lux, care nu are însă condiții de a trăi civilizat.

Imobilele nefinalizate ar fi reprezentat un mare ajutor pentru tinerii căsătoriți sau putea servi ca locuințe de serviciu medicilor spitalelor administrate de Municipalitate.

 

 

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co