Actualitate

Descentralizare cu… datorii!

Supărat pe secretarul de stat Adrian Străinu Cercel, în urma întâlnirii de la sediul Camerei de Comerţ şi industrie Prahova! Aşa este primarul municipiului Câmpina, care a văzut că Străinu este oarecum… străin de problemele din teritoriu. În sensul că descentralizarea în sistemul sanitar nu înseamnă doar sarcini pentru administraţiile locale, ci şi competenţe, puterea de a lua decizii care să influenţeze bunul mers al unităţilor spitaliceşti. Starea de tensiune din sală a crescut şi mai mult atunci când primarii au fost informaţi că s-ar putea să preia în administrare spitalele cu tot cu datorii. Ceea ce înseamnă că la Câmpina, Consiliul Local ar trebui să fie de acord să fie plătită o datorie de 100 de miliarde de lei vechi din bugetul local. Lucru care este prea puţin probabil să se întâmple, având în vedere faptul că banii sunt puţini şi că cei care au făcut datoriile ar trebui să răspundă pentru faptele lor. Primarul câmpinean refuză să creadă că o astfel de decizie va fi luată, pentru ca descentralizarea să nu rămână decât o poveste. Şi asta din cauză că pe raza municipiului, pe lângă spitalul din centru, mai este şi Spitalul Voila, care deserveşte cel puţin populaţia din tot judeţul Prahova. Şi, a mai spus edilul şef, i s-ar părea normal ca toate localităţile de unde vin pacienţi, să participe la cheltuielile de întreţinere. În ceea ce priveşte datoria de 100 de miliarde de lei vechi, Horia Tiseanu nici nu vrea să audă!

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co