Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Din pământ… în pământ!

Au plecat în grabă către locul unde a fost anunţat prin 112 că un bărbat a fost prins sub un mal de pământ. Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii militari, care după câteva secunde au realizat că nu mai este nici o şansă ca trupul bărbatului de 31 de ani să fie scos de sub pământ în viaţă. Aşa că au avut grijă ca nimeni să nu mai aibă de suferit. Cu ajutorul lopeţilor, pompierii militari s-au apucat să înlăture pământul căzut peste bărbatul de 31 de ani, sub privirile celor care îl cunoşteau şi care în nenumărate rânduri au săpat alături de el pentru a scoate fier vechi. Din cauza terenului dificil, presărat de gropi extrem de adânci, săpate în anii care au trecut, sarcina pompierilor militari nu a fost deloc uşoară. Aproape o oră s-au chinuit pompierii militari până când au reuşit să ajungă la trupul lipsit de viaţă şi să-l scoată afară, cu ajutorul unor cordeline. După ce a fost scos afară cadavrul, a început jalea. Şi, printre cei care s-au adunat pe marginea gropii, au fost şi unii care, într-un fel sau altul au dat vina pe Consiliul Local, care a hotărât ca accesul căruţelor pe raza municipiului să fie interzis. Pompierii militari au făcut tot ce au putut, în acest sens asigurându-se că nici unul dintre ei nu va avea de suferit, din cauza faptului că terenul putea să se surpe în orice moment. Echipajul de pe ambulanţă nu a putut face altceva decât să constate decesul bărbatului. În schimb, poliţiştii câmpineni au de rezolvat un caz destul de dificil, având în vedere că este considerată o moarte suspectă. Nu este pentru prima oară, la Câmpina, când au loc astfel de evenimente, în zonele unde romii caută fiare vechi, pentru comercializare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co