Actualitate

Dublarea alocațiilor, adoptată cu discuții aprinse. Românii spun că și așa e puțin

Discuții aprinse în plenul Parlamentului pe tema dublării alocațiilor pentru copii.

Parlamentul României a adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor.

Dacă legea va fi promulgată de către Klaus Iohannis, Guvernul ar trebui să crească alocația pentru copii până la suma de 300 de lei. Președintele are la dispoziție 20 de zile pentru promulgarea legii, însă o poate retrimite în Parlament.

Oamenii spun că e mai mult decât binevenită decizia, iar unii cred că, în continuare, sumele alocate pentru copii sunt mici.

Dublarea alocațiilor a fost amânată la începutul acestui an, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea adoptată de Parlament.

Guvernul a susținut că în buget nu erau prevăzuți bani atunci, astfel încât era nevoie ca legea să fie amânată până după rectificarea bugetară din vară.

În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

După votul din plenul Camerei Deputaților fostul ministru PSD al Muncii, Marisu Budăi a declarat că „PSD le transmite copiilor de ziua lor că le dublează alocațiile, Guvernul Orban le transmite salutări”.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co