Câștigătorul concursului nostru „I like, ai tabletă” și-a ridicat astăzi premiul de la sediul nostru din Ploiești. Cu această ocazie a făcut o vizită colegilor noștri din redacție și le-a acordat un...
Ieri, ploieştenii au luat cu asalt agenţiile loto chiar dacă vremea de afară nu a fost prea prietenoasă. În speranţa că vor câştiga ceva din reportul de 5,5 milioane de euro pusă...
Nici astăzi nu s-a desemnat câştigătorul contractului de salubritate pe următoarele 6 luni. Comisia de evaluare studiază justificarea tarifelor pe care cele două firme rămase în joc le-au solicitat. Este vorba despre...
Naţionala de rock, locul I şi premiul de virtuozitate. Cea de-a patra ediţie a concursului de chitară a fost la îndemâna câmpineanului Mihai Coşăreanu, care a reuşit, prin prestaţia sa, să ocupe...
A promis că va dona unul dintre televizoarele câştigate, cuiva care chiar are nevoie şi… s-a ţinut de cuvânt. La mai puţin se 24 de ore de când a aflat că este...
Am început o treabă şi o vom duce la bun capăt! Am promis şi ne ţinem de cuvânt! Aşa că în urma ultimei extrageri, făcută de micuţa Andra Elena Zaharia, a fost...
A jucat şi a câştigat! Şi nu o dată, de două ori! Norocul, se pare, nu se dezlipeşte de Gheorghe Mănăilescu din Câmpina. A făcut o pasiune pentru această tombolă şi nu...
Artemis Constantina Tismănaru sau mai bine zis Tina! Ea este fetiţa care a extras biletul câştigător de la tombola Valea Prahovei. Câştigătorul? Valeriu Bălineanu, din comuna Poiana Câmpina. Ca de fiecare dată,...
Este adevărat! Al doilea televizor a ajuns în casa Nicoletei Ganea din Câmpina, în urma extragerii de luni, 9 martie efectuată de această dată de o simpatică domnişoară de 6 ani şi...
„Mi-aţi dărâmat un mit!”. Acesta a fost al doilea lucru pe care l-a spus soţia lui Cristinel Dogaru atunci când s-a trezit cu echipa Valea Prahovei la uşă. Iniţial, la telefon, Gina...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co