Sala Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Bușteni a răsunat, ieri, de colinde cântate în stil american. Pe scenă a urcat grupul new-yorkez Everypraise Gospel Singers, aflat în „Turneu european de Crăciun –...
Elevii din comuna Măgureni au păstrat tradiţia şi au colindat la sediul primăriei din localitate. S-au organizat după orele de curs şi, însoţiţi de cadre didactice şi de membrii Grupului de Acţiune...
Spiritul Crăciunului este prezent și în Primăria Câmpina. Mai multe grupuri de colindători au mers cu uratul la cei care lucrează în administrația locală. Au fost primite cu căldură şi, așa cum...
Deşi oficial în Ploieşti sărbătorile au început de pe cinci decembrie, cărţile vechi ne învaţă că, de fapt sărbătorile încept din Ajunul Crăciunului şi ţin până la Bobotează. Copiii sunt cei care...
Moş Crăciun are un program încărcat, dar mâine va ajunge cu siguranţă la Câmpina, pentru toţi copiii din oraş. Va aduce un sac imens, plin cu dulciuri, pentru cei care vor fi...
În pragul sărbătorii naşterii Domnului, Corala Doxologia Preoţilor din Protoieria Ploieşti, vă învită în acest sfârşit de săptămână să participaţi la un minunat concert de colinde, organizat în sala mare a Casei...
Povestea de decembrie a început aseară la Ploieşti cu mare fast. Centrul oraşului a răsunat de sunetul colindelor, iar mii de luminiţe au fost aprinse de vicecampioana naţională la gimnastică ritmică Livia...
Crăciunul este pentru toată lumea. Sărbătorile şi Anul Nou trebuie să-i bucure pe toţi, să le înlăture grijile, chiar şi pentru o clipă. Aşa cum bucură zâmbetul unui copil, la fel de...
Serbarile de Crăciun sunt o bucurie pentru copiii de gradiniţa, dar şi pentru părinţii lor. Un astfel de eveniment s-a întâmplat aseară şi la gradiniţa Angels din Păuleşti, unde micuţii au încântat...
Presedintele Consiliului Judeţean Prahova a primit ieri colindători. Mai mulţi tineri frumoşi, îmbrăcaţi în straie populare s-au oprit în holul principal al Palatului Administrativ din Ploieşti şi iau încântat pe toţi cei...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co