Începând de astăzi, în Municipiul Câmpina se deruleaza proiectul Primăvara Poeţilor. Timp de o luna, acesta va aduce multe evenimente culturale, menite să dezvolte, îndeosebi în rândul elevilor, interesul pentru literatură. În...
Literatura română are o valoare incontestabilă, cu nume mari ce, prin operele lor, au pus în lumină tot ce e mai frumos în ţara pe care toţi au iubit-o. Se împlinesc 130...
Despre francezi se spune mai mereu ca sunt zgarciti si mandri. Acestea sunt dezmintite, insa, de ultimul gest din partea unei asociatii din Rouen, Franta, care a donat 5.000 de carti bibliotecii...
Oraşul Buşteni a găzduit primul Colocviu Naţional de literatură pentru copii şi tineret „Cezar Petrescu”. În cadrul evenimentului s-au reunit scriitori din ţară şi autorităţi locale şi au avut loc sesiuni de...
Şcoala Centrală din Câmpina a organizat, pentru prima dată, un concurs de cultură generală pentru cel care, este încă, cel mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu. La acest concurs au fost...
Din nou febra examenului de bacalaureat, din nou emoţiile şi-au făcut simţite prezenţa în rândul elevilor care au susţinut astăzi prima probă scrisă din cadrul bacului, cea la Limba şi Literatura Română....
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co