Vești bune pentru pacienţii asimptomatici care sunt pozitivi la testul COVID-19. Vor putea fi externaţi după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiţia izolării la domiciliu...
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că nerespectarea regulilor din protocolul medical o dată cu reluarea competiţiilor nu va fi sancţionată cu depunctarea echipelor, ci cu penalităţi financiare. Burleanu...
Astra și celelalte formații din prima ligă au termen de achitare a datoriilor 29 mai. Data este nouă și face parte din propunerile Federației Române de Fotbal privind modificările Regulamentului de Licențiere...
Criza vaccinurilor devine tot mai acută în Prahova! În fruntea listei: serul ROR, care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. În stoc sunt 3.152 de doze, în condițiile în care necesarul este...
În ciuda faptului că Ministerul Sănătății a suplimentat stocurile, criza vaccinurilor continuă în Prahova. Dintre copiii cu vârsta de sub un an, doar 12,6% au fost vaccinați, iar dintre cei neimunizați, cu...
Se fac pregatiri pentru asigurarea din timp a dozelor de vaccin. Reprezentanții Guvernului și cei ai companiilor farmaceutice au convenit ca încheierea Acordurilor cadru pentru achiziționarea de vaccinuri să se facă pentru...
Mai multe companii farmaceutice au anunțat ministerul Sănătății că vor, voluntar, să ieftinească medicamentele. În unele cazuri, sunt anunțate prețurile mai mici și cu 50 la sută. De altfel, ieftinirea medicamentelor este...
Acesta este clipul lansat de Ministerul Sănătății în cadrul campaniei “Vaccinurile salvează vieți”. Această acțiune de promovare a imunizării copiilor are scopul de a informa părinții despre cea mai importantă și eficientă...
După luni de zile în care sistemul sanitar din ţara noastră s-a confruntat cu lipsa vaccinului hexavalent, iată că în cel mult 20 de zile acesta va ajunge în cabinetele medicilor de...
Au trecut mai bine de doi ani de când Spitalul Municipal Urlați a fost închis, în urma deciziei guvernanților de restructurare a sistemului sanitar românesc. Alte 67 de spitale au avut aceeași...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co