Salariul minim pe economie ar putea creste la 1.450 începând de anul viitor. Guvernul a început negocierile cu sindicatele şi patronatele şi își propune să facă un proiect de lege pe această...
Ploieștenii care așteaptă acordarea unei locuințe sociale din partea primăriei trebuie să își refacă, zilele acestea, dosarul depus la Administrația Serviciilor Social Comunitare. Acest lucru trebuie făcut neapărat, în caz contrar cei...
Goana după cadouri a început deja de ceva timp, iar ploieștenii par a se orienta tot mai mult către produsele hand-made. Fie că vorbim de bijuterii sau de ornamente pentru masa de...
Argo Open, cea mai mare competiție de debate academic, a avut loc la Ploiești, în perioada 08-12 august. Au participat elevi, arbitri și instructori din 8 de țări diferite: Africa de Sud,...
Ploieștenii își pot testa tensiunea arterială gratuit! Printr-un program implementat de Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, în oras a fost amplasat un cort unde oamenii...
Până la sfârșitul lunii, ploiestenii au ocazia sa scăpe de echipamentele electrice și electronice vechi de care nu mai au nevoie. Municipalitatea, împreună cu o firmă de profil, a demarat o nouă...
În prag de sezon rece, ploieștenii care locuiesc în blocuri cu datorii la Dalkia și nu vor avea încălzire în sezonul rece, se gândesc la soluții alternative de a avea apartamentele încălzite....
Din sezonul rece următor, ploieştenii care locuiesc la case ar putea beneficia de subvenţii la gaze. Aceasta este intenţia municipalităţii ploieştene, care astăzi s-a întâlnit cu consilierii locali pentru a discuta despre...
Din iarnă, ploieştenii vor avea mai multă căldură în case iar facturile se vor diminua faţa de sezonul rece 2011-2012 cu aproximativ 50%. Cel puţin aşa se va întâmpla cu apartamentele din...
Până la sfârşitul săptămânii, ploieştenii ar putea circula pe trotuare şi pe carosabil mult mai uşor şi asta pentru că drumarii au început să îndepărteze de pe străzi munţii de zăpadă. Pentru...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co