Doua amenzi, de 2000, respectiv 2300 de lei, au fost aplicate cazinoului din centrul Campinei, în baza unei hotarari de Consiliu Local care interzice amplasarea salilor de jocuri de noroc intr-o astfel...
Primăria Ploiești este aproape de un nou proces! În urma unui control, Curtea de Conturi a acuzat instituția că a oferit sporuri demnitarilor publici pentru nivelul crescut de radiații din Palatul Administrativ....
Rampa de gunoi de la Băneşti este închisă din punct de vedere al activităţii, dar nu şi din punct de vedere a condiţiilor de mediu, aşa cum spun normele ecologice. Aceasta trebuie...
Cei care au avut astăzi drum pe strada Romană din Ploieşti în spatele Palatului Administrativ au fost surprinşi să vadă o maşină de lux arsă în întregime pe care atârna un panou....
Sunt deja doi ani de când Primaria Bucov şi Primaria Ploieşti se află în litigiu pentru suprafaţa de peste 100 de hectare a Parcului Memorial “Constantin Stere”. Din punct de vedere teritorial-administrativ,...
Prefectura Prahova a pierdut procesul prin care contestă acordarea de suplimente salariale pentru angajaţii municipalităţii. Aşa că funcţionarii vizaţi vor primi între 32 şi 600 de lei, lunar. Vor fi acordate şi...
ANL nu este o instituţie serioasă! Asta spun în cor 100 de familii din Ploieşti care aşteaptă de doi ani să se mute în casă nouă în blocuri făcute prin ANL. Încă...
Un proces care a durat prea mult, o decizie în favoarea primăriei Câmpina şi un ordin de evacuare a spaţiului, până pe data de 19 iulie. Este vorba despre clădirea de pe...
Din ce in ce mai multi prahoveni se plang de termenele mult prea mari pe care instantele de judecata le dau pentru procesele in care sunt implicati. Judecatorii admit ca asta este...
Cadrele didactice din Ploiesti vor primi cel de-al 13 lea salariu saptamana viitoare. Cel putin asa a promis primarul Andrei Volosevici liderilor de sindicat cu care a discutat astazi. In plus, primarul...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co