Angajații companiei de transport public TCE Ploiești au declanșat astăzi, 03 februarie 2025, o grevă japoneză, nemulțumiți de neplata integrală a salariilor la data stabilită în contractul colectiv de muncă. În această...
Angajaţii din Penitenciarul pentru femei de la Târgşor şi de la Penitenciarul Ploieşti au protestat în această dimineaţă, în faţa Penitenciarului Ploieşti. Aceştia solicită aplicarea integrală a Legii salarizării nr.153/2017 pentru sistemul...
Revoltă şi nemulţumiri, în faţa rafinăriei Rompetrol Ploieşti, unde pompierii din cadrul privat au protestat pentru mărirea salariilor şi condiţii mai bune de muncă. Protestatarii sunt pompieri angajați ai unei firme aflată...
Federația Națională „Solidaritatea” a Pensionarilor și-a scos, astăzi, membrii în stradă, pentru un marș de protest, pe ruta Ministerul Muncii – sediul Guvernului. Vârstnicii solicită aplicarea în totalitate a prevederilor Legii nr....
Profesorii din toată țara amenință că vor intra în greva generală. Pentru început, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ vor picheta Guvernul în zilele de 18 și 19 aprilie. Principala nemulțumire a...
Miting de amploare, sâmbătă dimineață, în centrul Ploieștiului. Aproximativ 700 de persoane au participat la un protest pașnic, organizat împotriva deciziei statului norvegian prin care a luat cei cinci copii ai familiei...
“În semn de protest faţă de modul în care suntem trataţi, galeria «Lupii Galbeni» a decis să nu se mai prezinte la meciuri, pe termen nelimitat”. Este hotărârea suporterilor care formează galeria...
Peste 200 de persoane s-au strâns sâmbătă în centrul municipiului Câmpina pentru a participa la un protest pașnic menit să atragă atenția tuturor că fiecare copil are dreptul la viață. Acțiunea a...
Transportatorii din toată țara au protestat astăzi împotriva Guvernului. În Ploiești, un grup de angajați ai Regiei Autonome de Transport Public au reclamat faptul că promisiunile le-au fost încălcate. Mai mulți miniștri...
Se numeşte Florin, are 31 de ani, este tatăl unei fetiţe de opt ani şi locuieşte în Ploieşti într-o casă dată de primărie. Pentru membrii Partidului Poporului, tânărul a reuşi să devină...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co